Sisteme de incalzire, ventilatie si climatizare de inalta eficienta.
    Home / Blog / Comunicate de presa / Hermes Business Campus 2: climatizare ultraperformanta

    Hermes Business Campus 2: climatizare ultraperformanta

    0
    Share:

    Jetrun Energo Eco livreaza echipamentele pentru incalzire, ventilatie si climatizare la cea de-a doua cladire din cadrul complexului Hermes Business Campus

    Hermes Business Campus, prima investitie a grupului belgian Atenor in Romania, se apropie de finalizarea celei de-a doua faze. Proiectul vizeaza realizarea unui complex de cladiri de birouri in zona de nord a Bucurestiului pe Blvd. Dimitrie Pompeiu cu o suprafata totala de 78.000 mp si cuprinde 3 cladiri realizate in etape.

    Faza a doua a proiectului reprezinta constructia celei de-a doua cladiri din cadrul parcului de birouri, cu o suprafata de 24.000 mp. Lucrarile au demarat in octombrie anul trecut, iar finalizarea cladirii este estimata in februarie 2016. Cladirea este inchiriata in proportie de 20%, alte spatii fiind in curs de negociere.

    Hermes Business Campus vizeaza nivelul “Excellent” de certificare Breeam si indeplineste cele mai exigente standarde de sustenabilitate. Pentru a atinge aceste standarde, proiectantii, arhitectii si constructorii care lucreaza la acest proiect au imbinat tehnologiile inovatoare cu elementele de constructie pentru a minimiza considerabil amprenta cladirii asupra mediului, dar si pentru a oferi chiriasilor conditii optime de lucru.

    BREEAM (BRE Environmental Assessment Method) reprezinta un standard pentru proiectare durabila si a devenit unul din instrumentele principale de evaluare a performantei ecologice a unei cladiri. Aceasta metoda a fost elaborata in Marea Britanie de catre Building Research Establishment (BRE).

    Pentru cea de-a doua faza a proiectului, dezvoltatorii au continuat colaborarea cu Jetrun EnergoEco, furnizor de echipamente si solutii care fac fata celor mai exigente criterii in vederea obtinerii certificarilor pentru cladiri verzi.

    Chillerele Turbocor RC Group folosesc compresoare centrifugale fara ulei Danfoss. Arborele compresorului leviteaza intr-un camp magnetic in timpul rotirii si astfel se elimina orice punct de contact fizic intre corpul compresorului si partea in miscare. Eliminarea contactului duce la eliminarea frecarii si deci nevoia de ungere a ansamblului. Deasemenea, scad foarte mult si nivelul de zgomot si vibratii generat. Aceasta tehnlogie redefineşte costurile de operare si mentenanta pe intreaga durata de viata a echipamentului. Cele doua unitaţi livrate au o capacitate de racire de 850 kW fiecare.

    Climatul ambiental este asigurat de centralele de tratare a aerului Wolf, cu un debit de 70.000 m³/h fiecare. Acestea sunt dotate cu un sistem cu doua recuperatoare rotative pentru controlul umiditatii si temperaturii. O alta unitate de tratare a aerului este prevazuta pentru zona de arhive (debit de 3.000 m³/h), iar o alta pentru atrium (15.000 m³/h).

    Umidificarea este realizata cu ajutorul umidificatoarelor Hygromatik HyLine cu o capacitate de 135 kg/h. Dimensionarea umidificatoarelor are in vedere faptul ca o parte importanta din necesarul de umidificare este asigurat prin recuperare din aerul evacuat. Incalzirea se realizeaza cu ajutorul centralelor termice in condensare Wolf MGK-2 cu o putere totala de 1260 kw.

    O cladire certificata BREEAM ofera clientilor, proiectantilor si dezvoltatorilor recunoastere pe piata pentru cladirile cu impact redus asupra mediului, siguranta ca cele mai bune solutii pentru mediu sunt incorporate in cladirile certificate, un instrument de reducere a costurilor de operare si de imbunatatire a mediului de lucru si nu in ultimul rand un mediu mai sanatos si mai confortabil pentru ocupantii spatiilor de birouri.

    Articole asemanatoare:
    Accesează magazinul online

    Fii la curent cu noutatile

    Pe Facebook

    Pe Linkedin

    Pe Email